miercuri, 18 decembrie 2013

50 de sfaturi de la un copac



Credea cineva că un copac nu poate să dea sfaturi? Ei bine, uite 50 de sfaturi de la un copac:

1. Nu depinde de tine cum te naști. Și noi copacii suntem de mai multe feluri. Salciile par triste, stejarul puternic, arțarul mândru, însă fiecare are același potențial și e unic în felul lui. Folosește-ți propriile abilități și învață altele noi
2. Găsește-ți energia și puterea interioară. Noi ne folosim de asta iarna, când e frig și zăpada ne apasă crengile.
3. Fii flexibil. Dacă un copac ar rămâne rigid, crengile s-ar rupe, tocmai de aceea noi ne mișcăm o dată cu bătaia vântului, apoi revenim în poziția inițială și mai puternici.
4. Bucură-te de vremurile ploioase. Nu numai că vei aprecia mai mult soarele, însă vei crește frumos.
5. Nu există copac urât, doar ochi care privesc fără să vadă.
6. Evoluează în ritmul tău și bucură-te de drumul creșterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidioși la alții, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucurăm de fiecare zi, cu fiecare frunză înverzită.
7. Ia o parte din grijile și pesimismul altora și transform-o în energie pozitivă, apoi dăruiește-o, ca o gura bună de oxigen.
8. Nimic nu durează. Și nouă mereu ne cresc alte crengi și frunze, însă nu stăm să plângem după fiecare frunză îngălbenită de timp, ci ne bucurăm de ce avem.
9. Rădăcinile puternice te ajută de fiecare dată. Nu uita de unde ai plecat și ce lecții ai învățat pe parcursul creșterii tale.
10. Câteodată viața poate să-ți pară grea sau tristă. Nu renunța atunci! Oricât de mare ți-ar părea furtuna de afară, rădăcinile rămân puternice și curând vei vedea cum iese soarele.
11. Fii recunoscător în fiecare zi! Un copac nu uită asta. Când răsare soarele, când copiii se joacă lângă el, când păsările își găsesc refugiu și cântă de pe crengile de sus, noi copacii, în semn de mulțumire, înflorim.
12. Renunță la frică! Dacă s-ar teme copacii, ar rămâne cu frunze vechi și putrezite, însă ei au curajul să le dea drumul și să accepte altele noi.
13. După o iarnă grea și apăsătoare, vine primăvara. Întotdeauna. Așa că nu-ți mai face atâtea griji.
14. Iubește! Pentru noi nu există copac demn de iubit sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic și nu ne lăsăm blocați de soi, culoare sau rădăcinile lui, așa că-l iubim pe fiecare și formăm împreună frumoasele păduri, parcuri și atâtea alte zone pe care nu le-ai văzut înflorite, de ochelarii grijilor tale.
15. Realitatea ta nu e singura existentă, așa că ascultă și adevărul celorlalți. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie să fie verzi.” Dacă ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze roșii, portocalii și atâtea alte diferențe importante și superbe.
16. Universul înseamnă abundență. Un copac niciodată nu se întreabă daca va mai veni căldura, dacă va reuși să supraviețuiască frigului și cum îi vor crește înapoi frunzele. El știe că lucrurile astea vor veni natural.
17. Tot ce ai e clipa prezentă. Nu contează cât de frumoasă sau dureroasă e. Alege să o savurezi, căci nu va mai veni înapoi.
18. Încetează să consideri că lucrurile sunt grele. Un copac nu spune “Nu pot să înfloresc. Anul ăsta nu vreau să fiu roditor! E prea greu, dureros și inconfortabil!” Pur și simplu o facem, cu încredere și ușurință.
19. Nu aștepta fericirea, alege-o ! Ai auzit vreun copac să spună „Dacă aș fi cu 5 metri mai la dreapta și mai înalt cu 20 cm aș fi mai fericit? “ Noi nu spunem asta, pentru că am înțeles că putem alege fericirea în momentul prezent, din locul în care suntem, cu resursele pe care le avem.
20. Tinde spre înălțimi, bucurându-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce să înveți și ce să realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.
21. Compară-te cu tine însuți. Nu contează că unii copaci au frunzele roșii, iar anumiți oameni îi preferă. Eu sunt un alt soi, însă anul ăsta am cele mai frumoase frunze de până acum, de un verde crud.
22. Lasă-te îmbrățișat. Așa poți primi o bucățică de energie și iubire, dăruind în schimb același lucru sau orice îți dorești.
23. Puterea adevărată înseamnă vulnerabilitate. Deși nu se vede întotdeauna, niciun copac nu e perfect. Câteodată oamenii ne fac rău, iar alte ori ne simțim obosiți după atâta zăpadă căzută pe crengile noastre sau pur și simplu, suntem ușor îndoiți pe alocuri, însă nu ascundem asta. Ne permitem să ne arătăm și vulnerabili și goi.
24. Adu valoare în viețile oamenilor prin ceea ce ești. Eu ca și copac, mă bucur când oamenii se adăpostesc în umbra mea și am o prietenă salcie, care admiră îndrăgostiții care privesc melancolic spre crengile ei.
25. Observă cum fiecare frunză, are altă nuanță de verde. Aplică asta în viața ta și se va schimba radical.
26. Admiră ce este în jurul tău. Până și noi copacii, ne dregem frunzele de admirație când vedem oameni frumoși, fericiți și îndrăzneți.
27. Ai încredere! Dacă natura poate fi atât de perfectă și abundentă, cum îți și trece prin cap că tu ai putea fi altfel?
28. Iartă. Deși câteodată mă supăr când văd oameni care distrug natura sau aruncă gunoaie pe jos, știu că e în puterea mea să devin mai puternic și ei nu știu mai mult de atât. Totuși tu, fiind om, poți face o schimbare în acest aspect. Iartă , apoi decide cum vrei să acționezi tu.În toate aspectele vieții tale.
29. Fii responsabil ! Daca am da vina pe verile toride și gerul iernii ce am rezolva? Ne concentrăm doar pe ceea ce putem face noi.
30. Timpul cel mai potrivit e acum ! Nu așteptăm anotimpul potrivit, ci creem noi momentul oportun. Pentru a crește. Aplică asta în viața ta și renunță la amânare. Tu ca om, ai și mai multe posibilități.
31. Renunță la trecut. Mi se pare absurd ca un copac să se gândească la iarna grea din 2008, în loc să se bucure de primăvara plăcută din 2013. La fel e și la oameni.
32. Fii tu însuți întotdeauna. Renunță la măști. Ai văzut tu vreun copac care să mintă că e de alt soi doar pentru a fi plăcut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem lângă noi oamenii care rezonează cu ceea ce suntem cu adevărat.
33. Fii puțin egoist, până-ți găsești forța de a dărui. Toamna, datorită dansului nostru, vântul pare mai puternic și oamenii evită să stea lângă noi. Dacă e furtună, se tem să nu cădem pe ei. Însă dacă am rămâne drepți doar de dragul lor, ne-am rupe. Așa că, înțelege că uneori e nevoie să vă alungăm puțin, pentru a vă putea dărui mai mult mai târziu
34. Nu te supăra pe defectele observate la ceilalți, căci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce stă lângă un lac. Are multe imperfecțiuni. E strâmb, frunzele sunt mai puține, iar crengile mici și neregulate. Toate astea se reflectă în lacul din fața lui, însă niciodată nu l-am auzit supărându-se pe apă că-i arată calitățile și defectele lui.
35. Uită-te în interior. Mă amuză cum voi oamenii vreți să deschideți porți ce se deschid doar din interior. Dacă viața ta nu arată cum ai vrea, uită-te la rădăcini, la interiorul și credințele tale. Am văzut o femeie supărată că merele din pom nu erau bune și vroia să schimbe merele, nu să îngrijească mai bine rădăcinile pomului.
36. Nu știu dacă ți-a mai spus cineva, însă noi copacii, în perioadele senine, ne păstrăm o rezervă de energie în interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee să te gândești și tu să iei decizii pe termen lung.
37. Îndrăznește să strălucești la valoarea ta. În momentul când ne cresc frunzele, nu doare,ci e sărbătoare
38. Oricât de întuneric ți-ar părea că e, uită-te în sus. Întotdeuna vor fi stele care să-ți lumineze drumul. Și nu, nu ești singur.
39. Înfrumusețează viețile altora fără să aștepți nimic în schimb. Ai auzit vreun copac care să spună „Mi-ești dator”?
40. Bucură-te de soare, însă nu rămâne în zona de confort în perioadele calde. Nu aștepta vântul să te pună în mișcare. Tu continuă să crești singur oricum.
41. Îndrăznește să țintești sus. De multe ori când vedem luna pe cer, ne întindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodată, sau poate că da. Orice ar fi, ceva frumos ne așteapta. La fel e și pentru voi. Viața recompensează oamenii îndrăzneți.
42. Nu contează câți ani ai, ci viața din anii tăi. De asemenea, experiența nu constă în vârsta înaintată, ci în lecțiile învățate. Poți înflori indiferent de cifra pe care o sărbătorești an de an.
43. Încetează să te întrebi dacă există viață dincolo de moarte. E mai important câtă viață există înaintea morții. Noi copacii facem tot ce stă în putință pentru a trăi și oferi valoare cât timp suntem aici.
44. Copacii nu au nevoie de confirmări și aprecieri. Ar fi culmea să ne certăm între noi și să cerem altor copaci să ne spună că suntem frumoși, iar frunzele și tulpina sunt perfecte. Privește-te singur în oglindă (sau în lac, cum preferi) și găsește singur acele părți pe care le iubești la tine. Încetează să te mai judeci. Ești minunat!
45. Ascultă muzică . Și copacii iubesc muzica. Iar când pare prea liniște, ne dezmierdăm frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie și liniște. Deschide geamul dimineața devreme și vei înțelege ce zic.
46. Orice s-ar întâmpla, oricât te-ar lovi, distruge sau dezamăgi viața, nu uita că ai aceeași valoare și stă în puterea ta să continui să crești. Sau ce? Vrei să spui că dacă vântul de anul trecut m-a îndoit puțin, nu mai sunt perfect și puternic?
47. Într-o zi, s-a oprit o tânără să se sprijine de tulpina mea și citea o carte. Mi-a atras atenția o frază.” Pentru fiecare frunză dintr-un copac, există un înger care-i spune Crești! Crești!” Ce norocos sunt! Îți dai seama ce îngeri ai tu în viața ta?
48. Ai răbdare. Câteodată poate dura ani până să ajungi la înălțimea propusă, însă te asigur că merită.
49. Dă mai departe. Nu trebuie să pari arogant, drept și de neclintit. Stejarul e atât de puternic pentru că împarte energia lui. Așa că ajută și tu oamenii ce apar în calea ta.
50. Iubește viața. Iar viața îți va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar și în mijlocul furtunii, poate să apară o pasăre, un om sau… o stea căzătoare.

sâmbătă, 14 decembrie 2013

luni, 9 decembrie 2013

Cu fața la lumea galbenă de deznădejde


*Să fie cu iertare, dacă e cu putință, sentimentalismul//////////////////////////////////////////////////////////////////////

marți, 5 noiembrie 2013

Despre soluri, compost, animale și despre cum ar trebui să fie de fapt

Video despre cum ar trebui să fie viitorul dezirabil. Noi credem că așa arată dezvoltarea durabilă în peisagistică. S-ar putea discuta mult pe această temă și ar fi chiar indicat ca peisagiștii să vadă și să pună problema sustenabilității unei grădini.

SOLURILE PERMACULTURII from Kamala Queen on Vimeo.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Acasă |12|

De aici

Cuptor_scop

Mai multe poze aici

Town Square Los Angeles - Pershing Square

Mi se pare că trebuie urmarit atât pentru grafică și reprezentare video/animație, dar și pentru modul de a aborda un proiect, felul în care un sit trebuie studiat.

Realizat de Gensler Los Angeles


Town Square Los Angeles from Gensler LA on Vimeo.

Pavaj de arhitect, pavaj de randare, pavaj de poză

 de aici

Gillot and Givry

“At the outset”, shared Gillot+Givry, “we wanted to create architecture that, like traditional Japanese tea rooms, would not be marked out for a specific function: a Western chashitsu in which no tea ceremonies would be held, and in which there would be no feeling of occupying the space!” This would be the spatial equivalent of Lichtenberg’s famous “knife with no blade and which has no handle”.


|Sursă|

joi, 31 octombrie 2013

Burnley Living Roofs

În sfârșit am găsit acest proiect detaliat, nu doar o poză frumoasă! Să-i zicem acoperiș verde. Se află pe o clădire administrativă a Campusului Burnley.




Australia, Melbourne
Designer | Hassell
Articol-sursă aici