Grădina Botanică din Barcelona

Ca peisagişti am vizitat, poate nu multe, dar câteva grădini botanice din lume cu siguranţă. Una care ne-a plăcut foarte mult este cea din Barcelona, Spania. Nu are o suprafaţă foarte întinsă, dar ce e special în ceea ce priveşte terenul este că se află pe un deal. Terenul nu este plat, astfel conturându-se peisaje ascendente şi descendente, puncte de panoramare şi tot felul de colţişoare retrase între terase.

O textură foarte interesantă şi foarte folosită este cortenul care creează un contrast puternic între pavajul deschis la culoare, elementele de limitare şi mobilier (realizate în mare parte din corten) şi verdele plantelor.

[Sursă foto]

Ca şi varietăţi de plante, aceste sunt din cele 5 zone mediteraneene: Australia, Chile, California, Africa de Sud şi zonele mediteraneene de vest si est.

Un lucru bine de ştiut: chiar şi în cazul unei Grădini Botanice care ar părea că trebuie proiectată de un peisagist s-au folosit cunoştinţe ale mai multo profesionişti: arhitect (Carlos Ferrater şi Josep Lluís Canosa), peisagist (Bet Figueras), inginer horticultor (Artur Bossy) şi biolog (Joan Pedrola). deci e clar, proiectele noastre au nevoie de păreri din mai multe domenii, sunt interdisciplinare.

Un lucru spectaculos, care ne-a plăcut extrem de mult a fost pavilionul de intrare in grădină, foarte geometric, de altfel ca toată grădina.

Şi, în final, un filmuleţ din Grădina Botanică din Barcelona.


[Sursă informaţii]
[Site oficial Grădina Botanică Barcelona

Discuţie între peisagişti, despre Sedum [1]

Peisagist 1: Dar nu prea poţi să calci pe un covor de Sedum, nu?!
Peisagist 2: Nu, se turteşte şi îl doare...

De ce au nevoie oamenii dintr-un oraş? [1]

Grea întrebare... Nu există un unic răspuns, dar ne propunem să începem o listă. 
Începem cu spaţiile publice, atât plantate, cât şi minerale. Oraşul este pentru oameni, nu pentru automobile.

Un prim proiect care se încadrează în această categorie este: Hypar Pavilion proiectat de  Diller Scofidio + Renfro cu FXFOWLE în campusul Lincoln Center.
Elizabeth Diller spune că: "Hypar Pavilion a fost creat în momentul în care am descoperit cum să proiectăm un restaurant care să atragă clienţi şi din afara comunităţii şi fără să folosească spaţiul public din campusul Lincoln Center. Acoperişul a devenit un nou tip de interfaţă între public şi privat, un baldachin natural, plantat, deasupra unui restaurant de sticlă." (Sursă)

[Sursă foto]

[Sursă foto]

[Sursă foto]

Ar putea fi o variantă şi aşa...

Cei de la SkirtBike au postat această poză. Ar putea fi o metodă de încurajare, de îndemn într-o formulare mult mai blândă şi utilă: "Lăsaţi-vă, fraţilor, maşinile acasă că nu se mai poate!"

Ce ne facem?

Ce ne facem cu Parthenocissusul?! E bun, e rău? E mult, e puţin?
Părerea noastră e că nu e mult şi nici puţin, e peste tot...dar ne place! Îl observăm destul de des şi de cele mai multe ori, dacă nu sufocă vreun copac, arată minunat... da, aşa e, uneori... mai face şi aşa ceva... dar zice lumea că ar sufoca doar copaci răi şi bătrâni... nu ştim adevărul, dar sperăm să-l aflăm.

Tot Gustafson, Kathryn Gustafson

Gustafson Porter şi GUSTAFSON GUTHRIE NICHOL sunt cele două birouri pe care le-a iniţiat Kathryn Gustafson.
Vrem să vă arătăm, din nou, ceva ce ne place.

Proiectul Towards Paradise de la Bienala din Veneţia, credem că 2008 - o grădină secretă alcătuită din două părţi:


Nourishment - o grădină de flori şi legume:

Şi Enlightenment - formată din denivelări ale pământului în forme cît mai naturale şi dintr-un "baldachin" susţinut în aer de baloane.

[Sursă fotografii1]
[Sursă fotografii2]  
[Sursă fotografii3]

Curatorul bienalei, Aaron Betsky, spune: <<"It's not a Utopia," explains Betsky. "It's a garden you can sit in. A concrete paradise." >>, iar proiectul reprezintă prima instalaţie de land-art şi peisagistică din cadrul bienalei de arhitectură.

Ce se mai poate spune în plus? 

Nebunie, ştiinţă, dragoste... nu ştiu unde se încadrează, dar trebuie văzut.

Diana Memorial Fountain

Un proiect impresionant, unul din preferatele noastre. Atât de simplu încât întruchipează o formă a perfecţiunii pe Pământ. Distins. Poate că e o chestiune de gusturi, dar nu putem să nu împărtăşim părerea noastră despre acest proiect. 

Vom ajunge cândva aici să vedem cu ochii noştri, să atingem finisajele, să mirosim şi să auzim surâsul apei.

[Sursă]

Pentru acest minunat proiect Kathryn Gustafson rămâne unul dintre peisagiştii preferaţi.

Dacă stâlpii ar fi coloraţi

Printre văi şi munţi, pe lângă drumuri asfaltate am putea avea... stâlpi de electricitate coloraţi. Cum ar fi? Aşa ar fi.

Perete verde şi în Barcelona

Ne-a surprins să găsim un spaţiu extrem de bine amenajat, o mini grădină, că altfel nu ştim cum să spunem, într-un magazin Reply din Barcelona. Proiectat de Vertical Garden Design magazinul a devenit un loc foarte plăcut în care, sinceri să fim, am intrat doar pentru că ne-au atras plantele şi modul în care magazinul era amenajat. în jurul acestor spaţii.

 

 

 
[Sursă fotografii]

Iv, ce ne mai place de tine... Dac-ai şti!

Dacă plantele ar avea voce, ce nebunie completă
doamne, ce hărmălaie ar mai fi pe planetă

///Continuare/// 

Vertical Gardens - Caixa Forum, Madrid

Unul dintre conceptele noi în peisagistică este peretele verde, aşa numita grădină verticală. Pentru orice tip de grădină este un element cochet care schimbă cu totul atmosfera acesteia. Doar înlocuiţi un perete verde cu un calcan ponosit şi imaginaţi-vă diferenţele... e clar... şi pereţii verzi ne plac.
În Madrid am putut vedea live cât de frumos umple spaţiul un perete verde proiectat de Patrick Blanc, renumitul Patrick Blanc - Caixa Forum, locul în care toţi ne uitam în sus, ne minunam şi începeam sesiunea foto.

 

[Sursă]

[Sursă]

[Sursă]

[Sursă]

[UPDATE link]

Madridul

The LandPlayer în..... Maaaaaadrid! Oraş curat, pavaje frumoase, spaţii publice utilizabile, piste pentru biciclete, mobilier urban diiiiiferit şi adecvat locului în care se află, parcuri, pieţe şi scuaruri realizate pentru oameni, poluare scăzută, oameni liniştiţi, grădinari... ce să mai? cam totul ne-a plăcut. Madrilenii au un oraş frumos, făcut pentru ei şi nu pentru maşinile lor. Urmează mai multe poze.

Unde-am fost?

Un mic indiciu despre vacanţa TheLandplayer.

[Later Edit] - da, în Spania am fost. 

Am revenit!

După câteva zile de vacanţă am revenit! Pregatiţi-vă că postăm!

2 plante care ne plac foarte mult: Festuca si Sempervivum

Sempervivum şi Festuca (ambele cu o varietate mare de specii). Preferă soare puternic şi apă în cantităţi medii (de la uscat la moderat). 
Sempervivum-ul, în timp, formează un covor întins, continuu, iar Festuca va arată ca un smoc de iarbă, o formă plăcută, rotunjoară, "de mingiuţă", cum ne place să o descriem în coversaţiile noastre peisagistice.
Ne plac!

Un, doi, trei şi! Bine v-am găsit!

Bună! Noi suntem The Landplayer, câţiva peisagişti, şi vrem să începem din nou, de la capăt. Am încercat şi anul trecut, dar nu ne-a ieşit.

În principiu vom povesti despre ce ne place nouă, peisaj, peisagistică, parcuri, plante preferate, idei bune, despre prietenii noştri, despre elefanţi, cărti pe care le citim, lucruri pe care le facem sau pe care ne dorim să le facem... şi lista va creşte cu timpul, pe zi ce descoperim lucruri noi, iar peisagiştii, să stiţi, descoperă tot timpul lucruri noi. Vrem să vă arătăm lucruri frumoase şi cu asta vom începe.

Bine v-am gasit!

Ne place! Metaforă într-o fotografie.

Pentru toţi peisagiştii.

La Villette

Arhitect: Bernard Tschumi

Suprafaţă: 55 ha

Amplasare: nord-estul Parisului, Franţa    

     Amplasamentul pe care se află parcul La Villette a fost până în secolul al XVIII-lea o zonă rurală si împădurită.

       În 1808 situl a fost legat de Paris printr-un apeduct, care în 1825 a devenit navigabil – Canalul l’Ourcq, iar în 1841 a fost separat de Paris printr-un zid de fortificaţie; în 1860 a fost integrat în oraşul Paris, făcând parte din Al 19-lea Arondissment.

Sursă foto

     Anul 1867 este anul în care sunt inaugurate abatoarele La Villette. Arhitectul care se ocupă de „proiectul abatoarelor şi al pieţei” este Mr. Janvier, având ca model Halele din centrul Parisului. Astfel, locul a devenit unul dintre centrele economice ale Parisului. Abatoarele au fost renovate în anul 1949, dar cu trecerea timpului au devenit neigienice, iar mirosul provenit din zona abatoarele îi deranja pe locuitorii vecini.     
     Pe 15 mai 1974, Guvernul decide sa pună capăt activităţilor ce aveau loc pe spaţiul ce urma sa fie parcul La Villette.
     În 1982 a fost lansat concursul de arhitectură pe care arhitectul francez de origine elveţiană – Bernard Tschumi avea să-l câştige. Conceptul trebuia să „lege” urbanismul, stilul de viaţă, arta şi ştiinţa, Parisul şi suburbiile sale.
     În 1985 s-au reconstruit Marile Hale (Bernard Reichen şi Philippe Robert), clădirile realizate din sticlă şi metal erau destinate expoziţiilor şi evenimentelor, iar în acelaşi an a fost inaugurată şi „Geoda” – cel mai mare cinematograf din Franţa.
     Inaugurarea parcului La Villette a fost facută în anul 1987 ca fiind cel mai mare parc din Paris – un loc cu o „expresie” foarte puternică.